Prognoza meteo, 30 noiembrie. Ultima zi de weekend aduce precipitații mixte în multe zone ale țării, mai ales la începutul intervalului în sudul Banatului. La munte se vor semnala lapoviță și ninsoare, iar peste altitudinea de 1800 de metri se va depune pe alocuri un strat de zăpadă, potrivit ANM.
Prognoza meteo, 30 noiembrie. Cum va fi vremea în țară Izolat, cantitățile de apă pot ajunge la 15–20 l/mp, în special în Moldova. Vântul va sufla slab și moderat, dar va avea intensificări în sudul și sud-estul țării, cu rafale de 40–50 km/h.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 13 grade, cele mai ridicate pe litoral, iar minimele vor varia între -1 și 7 grade. Dimineața se va forma ceață.

Vremea în București
Cerul va fi în general acoperit și vor apărea ploi slabe trecătoare. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar minima va coborî la 3–5 grade.
De săptămâna viitoare, temperaturile vor depăși valorile normale pentru această perioadă. Precipitațiile vor fi puține. În intervalul 1–8 decembrie, regimul termic va fi mai ridicat în toate regiunile, în special în nord-est, iar ploile vor fi slabe în vest, nord-vest și centru.
Prognoza pentru luna decembrie. Când apar ninsorile
În perioada 8–15 decembrie, temperaturile vor rămâne peste mediile obișnuite. Ploile vor crește ușor în sud și vor fi mai reduse în vest și nord-vest. În restul țării, precipitațiile se vor încadra în limite normale.
Între 15 și 22 decembrie, valorile termice vor fi ușor peste cele specifice perioadei. Precipitațiile vor fi reduse în nord-vest și apropiate de normal în celelalte regiuni.
În intervalul 22–29 decembrie, temperaturile se vor menține peste normal. Precipitațiile vor fi deficitare în zonele intracarpatice și în limite normale în restul țării. Vremea de Crăciun va fi blândă în majoritatea regiunilor, cu posibilitatea unor ninsori mai consistente doar la munte.