Afirmația președintelui american Calvin Coolidge – „A colecta mai multe taxe decât este absolut necesar este jaf legalizat” – rezumă un principiu fundamental al guvernării: fiscalitatea trebuie să fie un instrument pentru finanțarea serviciilor publice, nu o formă de constrângere. În prezent, această idee rămâne extrem de actuală, mai ales în societăți unde nivelul taxării este ridicat, dar serviciile publice nu reflectă valoarea contribuțiilor colectate.
Funcția taxelor: contract social sau impunere unilaterală
Impozitele și taxele reprezintă, în teorie, un contract social. Cetățenii contribuie financiar pentru a susține infrastructura, educația, sănătatea și securitatea. Acest model funcționează atâta timp cât există transparență și eficiență. În lipsa lor, percepția se schimbă: taxarea devine mai degrabă o constrângere decât un schimb echitabil.
Coolidge avertiza că un guvern care percepe taxe peste necesarul real al societății riscă să devină „un instrument al tiraniei”. În termeni economici, fiscalitatea excesivă poate genera pierderi de eficiență, scăderea motivației de a munci și creșterea evaziunii.
Lecții istorice și economice
Exemplele istorice confirmă efectele negative ale supraimpozitării. Revolta Ceaiului din Boston din 1773 a fost catalizatorul independenței americane, iar sloganul „No taxation without representation!” a devenit simbolul luptei împotriva taxării abuzive.
În secolul XX, economistul Arthur Laffer a conceptualizat acest fenomen: există un prag dincolo de care creșterea taxelor reduce, în loc să crească, veniturile bugetare. Această curbă a lui Laffer explică de ce supraimpozitarea încurajează economia subterană și scade încasările fiscale pe termen lung.
Situația României: taxare ridicată, servicii publice slabe
România oferă un studiu de caz elocvent. Conform Eurostat, țara are unele dintre cele mai mari taxe pe muncă din Uniunea Europeană, dar infrastructura și serviciile medicale rămân sub nivelul mediu european. Sistemul public de pensii este fragil, iar spitalele se bazează adesea pe donații private. Această discrepanță alimentează percepția de „jaf legalizat” și erodează încrederea în instituții.
Dilema „necesarului absolut”
Ceea ce separă o taxă legitimă de o povară abuzivă este noțiunea de „absolut necesar”. Pentru cetățeni, acest termen înseamnă servicii publice eficiente și accesibile. Pentru politicieni, „necesar” poate include majorări salariale în administrație, pensii speciale sau programe sociale cu miză electorală. Această diferență de perspectivă transformă fiscalitatea într-un teren de dispută permanentă.
Soluția: eficiență și transparență fiscală
Coolidge sublinia că libertatea nu înseamnă absența taxelor, ci proporționalitatea lor: „Vreau ca oamenii să muncească mai puțin pentru guvern și mai mult pentru ei înșiși. Aceasta este esența libertății.”
Pentru a reda legitimitatea fiscală, este necesar:
-
Transparență: alocarea clară a fiecărui leu colectat.
-
Eficiență: investiții publice cu impact real asupra calității vieții.
-
Simplificarea sistemului fiscal: reducerea birocrației și a costurilor de conformare.
-
Corelarea taxelor cu puterea de plată: evitarea supraîmpovărării clasei de mijloc și a micilor întreprinzători.
Fără aceste măsuri, contractul social se rupe, iar taxarea devine percepută ca o formă sofisticată de confiscare.
