Președintele Nicușor Dan a avut o întâlnire cu Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, conform Administrației Prezidențiale. Cei doi au discutat despre actuala situație economică a României.
Nicușor Dan, față în față cu Ursula von der Leyen
Înainte de a participa la reuniunea Consiliului European, președintele României a anunțat că va avea o discuție cu Ursula von der Leyen. Deficitul bugetar al României și țintele legate de PNRR au fost două dintre principalele teme abordate în timpul întâlnirii.
„La Bruxelles, la primul meu Consiliu European ca președinte al României. La solicitarea României, Consiliul European va reafirma sprijinul UE pentru Republica Moldova înaintea summitului UE-R. Moldova și va saluta adoptarea strategiei pentru Marea Neagră”, a scris Nicușor Dan pe X.
Nicușor Dan și Ursula von der Leyen. Sursa foto: Administrația Prezidențială
De asemenea, șeful statului a adăugat că „România este pregătită să facă parte din inițiativele UE în vederea consolidării industriei noastre europene de apărare”.
Șeful statului s-a întâlnit cu europarlamentarii români
Joi, Nicușor Dan a discutat cu europarlamentarii români despre principalele priorități ale României. De asemenea, șeful statului s-a întâlnit și cu Antonio Costa, președintele Consiliului European. Cu această ocazie, el a reafirmat angajamentul ferm al României de a colabora îndeaproape cu instituțiile europene și cu celelalte state membre pentru consolidarea unei Uniuni Europene mai puternice, mai sigure și mai competitive.
„Am avut un dialog foarte bun cu Preşedintele Consiliului European, António Costa, înaintea reuniunii de la Bruxelles. Am reiterat angajamentul ferm al României de a colabora strâns cu instituţiile europene şi cu statele membre pentru consolidarea unei Uniuni Europene mai puternice, mai sigure şi mai competitive”, a fost mesajul președintelui.
Nicușor Dan și Ursula von der Leyen. Sursa foto: Administrația Prezidențială
Nicușor Dan a dat explicații legate de situația economică a României
Declarațiile președintelui au venit la doar câteva zile după ce Bruxelles-ul a emis o nouă recomandare privind situația fiscală a României, aflată sub procedura de deficit excesiv.
Pentru a preveni aplicarea unor sancțiuni suplimentare, Consiliul UE a solicitat ca ritmul de creștere a cheltuielilor să nu depășească 2,8% în 2025 și 2,6% în 2026. Până pe 15 octombrie 2025, România trebuia să adopte măsuri eficiente în acest sens și să prezinte un plan clar pentru corectarea dezechilibrelor.